Români CRISS și Centrul pentru Monitorizarea și Combaterea AntiSemitismului în Româniaau depus, miercuri, o plângere penală împotriva senatorului Dan Șova, privind afirmațiile acestuia în legătură cu Holocaustul, informează HotNews.
„Dl. Dan Sova a ignorat faptele istorice si concluziile Comisiei Internationale pentru cercetarea Holocaustului Evreilor din Romania cu privire la faptul ca, in perioada respectiva, au fost ucisi sau au murit din cauza regimului de exterminare din Transnistria intre 280.000-380.000 de evrei romani si ucraineni. Au fost exterminati 155.000 de evrei cetateni romani si circa 115.000 evrei localnici, cetateni ucraineni din Transnistria. Astfel numarul evreilor exterminati sub guvernarea Antonescu totalizeaza 270.000 de suflete. In Romania, victime ale Holocaustului, ca urmare a deportarii in Transnistria in perioada 1942-1944, au fost si 36.000 de romi, dintre care in jur de 6.000 de copii„, se arată într-un comunicat al celor două părți.
Astfel, plângerea penală a fost înaintată pentru încălcarea 6 din OUG 31/2002 privind interzicerea negării Holocaustului, care se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi.
Dan Șova și-a cerut scuze pentru afirmațiile sale, după ce a fost destituit de Victor Ponta din funcția de purtător de cuvânt al PSD și trimis în SUA pentru a se documenta.