Poliția de frontieră: Bunuri nedeclarate în valoare de 105.000 lei, confiscate

Poliția de frontieră: Bunuri nedeclarate în valoare de 105.000 lei, confiscate

Poliția de frontieră a confiscat, în ultimele 24 de ore bunuri nedeclarate în valoare de 105.000 lei, care urmau a fi introduse ilegal în ţară. Totodată, valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 10.300 lei.

Bunuri nedeclarate, confiscate la graniță de autorități

Autoritățile au anunțat, printr-un comunicat de presă, că prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalitățile de control aproximativ 94.000 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 31.600 mijloace de transport, dintre care peste 10.000 automarfare.

Mai precis, pe sensul de intrare au fost aproximativ 52.500 persoane cu 17.400 mijloace de transport, iar pe cel de ieşire 41.500 persoane cu 14.200 mijloace de transport.

”Frontiera cu Ungaria, prin cele 11 puncte de trecere, a fost tranzitată de aproximativ 36.300 de persoane şi 16.100 de mijloace de transport (4.800 automarfare), din care pe sensul de intrare în ţară au fost aproximativ 21.700 de persoane cu 10.000 mijloace de transport”, menționează sursa citată.

În punctele de trecere şi „frontiera verde” , oamenii legii au descoperit, în ultimele 24 de ore, bunuri nedeclarate, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 105.000 lei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 10.300 lei.

De asemenea, sâmbătă, nu s-a permis intrarea în ţară a 28 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 13 cetăţeni români din diferite motive legale.

Un bulgar a încercat să introducă în România heroină de 1,5 milioane de euro

Reamintim că, în luna mai, la punctul de trecere a frontierei Calafat din județul Dolj au fost descoperite în cabina unui autocamion condus de un cetățean bulgar mai multe pahete care conțineau în total 50 de kg de heroină. Marfa se vinde pe piața neagră cu aproximativ 1.500.000 de euro. Pachetele cu droguri erau bine ascunse într-o geantă de voiaj printr-e bagaje.

Mai exact, în data de 24 mai, cetățeanul bulgar S.I., în vârstă de 38 de ani, aflat la volanul unui autocamion a încercat să traverseze granița României prin Punctul de Trecere al Frontierei Calafat, potrivit procurorilor DIICOT. Cu ocazia controlului specific de risc, care se efectuează la graniță, polițiștii au pătruns în cabina autocamionului unde au descoperit într-o geantă de voiaj o cantitate de 50 de kg de heroină, însumând o valoare de piață aproximativă de 1,5 milioane de euro.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe