Prefectul Capitalei, Rareș Hopincă, a oferit detalii despre chestionarul privind testarea antidrog în școli, joi, la Știrile B1 TV prezentate de Andreea Moraru, și a precizat că acesta va fi aplicat „la sfârșitul lunii septembrie”.
„Este o discuție pe care am avut-o ieri în grupul de lucru antidrog constituit la nivelul Instituției Prefectului. Am analizat mai multe posibile măsuri pe care le-am putea lua sau le-am putea propune pentru a combate consumul de droguri, pentru a preveni consumul de droguri în rândul tinerilor. Din acest grup de lucru fac parte, alături de Agenția Națională Antidrog, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Poliția Română, Jandarmeria, dar am invitat alături de noi inclusiv Avocatul Copilului, care este parte a instituției Avocatului Poporului, am invitat Federația părinților din România și Consiliul Elevilor din Municipiul București”, susține Rareș Hopincă.
„Am decis să consultăm părinții cu privire la o serie de posibile măsuri pe care le-am putea lua împreună, deci autoritățile statului și părinți, și familiile din care fac parte tinerii, pentru a preveni consumul de droguri”, a continuat oficialul.
„Ne consultăm cu părinții printr-un chestionar pe care îl vom aplica la sfârșitul lunii septembrie, în care părinții vor fi întrebați trei lucruri. Primul lucru este dacă ar fi de acord ca, mă rog, copiii să poată fi testați în școală cu un aparat similar celor folosite de Poliția Rutieră, acela așa-zis de DrugTest. Întrebarea 2 va fi dacă părinții ar putea fi de acord cu prezentarea, să zicem, la începutul anului școlar, a unei adeverințe care să ateste că tinerii și-au făcut analizele anterior. Întrebarea 3 ar fi dacă părinții ar fi de acord cu introducerea în curriculum a unei ore de educație împotriva consumului de droguri”, a adăugat el.
„Cel mai important factor e să luptăm împreună cu acest flagel. Noi nu vom putea – nici nu dorim – să venim cu măsuri care nu sunt agreate de părinți, deci luptăm împreună cu acest flagel și, dacă există o cvasi-unanimitate, dacă există o majoritate covârșitoare care ar sprijini astfel de măsuri, împreună cu specialiști antidrog, cu psihologi, cu consilieri școlari, vom veni și vom crea acea metodologie de implementare a măsurilor, dar nu ne aflăm la acel moment”, a mai spus Rareș Hopincă.