Comuna Șendreni, din Galați, a marcat o premieră în ziua alegerilor. Primii care au votat și în fața cărora s-a desigilat urna, au fost doi tineri care, după ce au plecat de la propria lor petrecere de nuntă, în drumul spre casă, s-au oprit la secția de votare.
„Ne dorim foarte mult să schimbăm viitorul nostru și al copiilor noștri. Nu am mai votat prima într-o secție de votare, ce e drept e prima dată și prima dată ca soț și soție. Singurul gând al nostru este să schimbăm viitorul, să avem un viitor mai bun”, a spus mireasa, potrivit Monitorul de Galați.
Și mirele tot la viitor s-a gândit când a pus ștampila pe buletinul de vot.
„Sper ca acest vot să ne aducă corectitudine, loialitate și sinceritate. O viață mai bună, salarii corecte și prețurile aferente corecte. Nu, niciodată nu am mai votat primul într-o secție de votare, acum am venit de la petrecere. Ne-am distrat foarte tare, după cum vedeți suntem obosiți, eram în trecere spre domiciliu, am observat că s-a deschis secția și nu se putea să nu votăm”, a spus și mirele.
Evenimentul a fost o premieră și pentru personalul din secția de votare.
„Da, secția de votare 405 Șendreni a fost deschisă de doi tineri proaspăt căsătoriți, la ora 7, dumnealor au introdus și primele buletine de vot. E o premieră, în ultimii ani de când particip la vot, în comisii, la secții, nu am mai avut atâția oameni care așteptau de la 7 fără 20, dar nici o mireasă și un mire. Sper să ne poarte noroc”, a spus președintele secției de votare 405.