Direcția Națională Anticorupție a publicat acuzațiile pentru care sunt cercetați șeful Consiliului Județean Mehedinți, șeful IPJ Mehedinți și șeful PSD Orșova, implicați într-un dosar de corupție.
Astfel, președintele CJ Mehedinți, Adrian Duicu, este cercetat pentru infracțiunile de trafic de influență, cumpărare de influență, instigare de la dare de mită, permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite, instigare la abuz de serviciu și două infracțiuni de folosirea influenței și autorității de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite, se arată în comunicatul DNA.
Preşedintele CJ Mehedinţi, Adrian Duicu, i-ar fi spus şefului IPJ Mehedinţi, Ştefan Ponea, că are influenţă asupra unor membri ai Guvernului, unor funcţionari din conducerea MAI şi a şefului IGPR şi că îi poate determina să îl numească director adjunct al Direcţiei de Ordine Publică, potrivit DNA.
Inspectorul șef al IPJ Mehedinți, Constantin Ponea, este reținut pentru trafic de influneță și cumpărare de influență, iar șeful PSD Orșova, pentru folosirea influenței și autorității, de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite.
Procurorii au dispus joi, reținerea pentru 24 de ore, a celor trei inculpați urmând a fi prezentați cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Curtea de Apel București.
În plus, Constantin Ponea a fost schimbat din funcție, în urma reținerii acestuia de procurorii DNA.
Procurorii anticorupție efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane în acest caz.