Președintele Traian Băsescu a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia Sărbătorii Purim, arătând că dorește să-și arate încă o dată prețuirea pentru comunitatea evreiască din România.
„Îmi face o deosebită plăcere să transmit tuturor membrilor Comunităţilor evreieşti din România urările mele cele mai calde cu prilejul sărbătorii Purim, o sărbătoare a prieteniei, a credinţei şi a comuniunii. Celebrare a primăverii şi a înnoirii, Purim semnifică, în acelaşi timp, triumful credinţei şi al speranţei într-un nou început„, se arată în mesajul președintelui.
Șeful statului a precizat că Sărbătoarea Purim este o dovadă de solidaritate și puritate a evreilor.
„Am speranţa că această zi atât de importantă pentru comunitatea dumneavoastră şi pentru identitatea poporului evreu, atât prin evenimentul istoric pe care-l rememorează, cât şi prin înalta sa dimensiune spirituală, vă va aduce înţelegerea şi bucuria comuniunii. Doresc să reînnoiesc preţuirea mea faţă de contribuţia comunităţii evreieşti la binele societăţii româneşti şi să vă transmit urările mele cele mai calde de prosperitate şi încredere în viitor. Hag Purim Sameah!„, a continuat Traian Băsescu.