Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează mai multe percheziții în București, Cluj și Constanța, joi dimineață, inclusiv la Primăria lui Radu Mazăre, fiind vizate fapte de corupție, potrivit unui comunicat al DNA.
Mai multe infracțiuni ar fi fost făcute în perioada 2008-2014.
”Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Secţia de combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupţie, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție, de serviciu și a unor infracţiuni economice, comise în perioada 2008 – 2014”, se arată în comunicat.
În cursul zilei de 05 februarie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații situate în municipiul București și în județele Constanța și Cluj, din care una este sediul unei instituții publice, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice