Procurorul general al României: Nu cred că există măsuri suficient de dure pentru a contracara atacurile la independența justiției

Procurorul general al României: Nu cred că există măsuri suficient de dure pentru a contracara atacurile la independența justiției
Foto: enational.ro

Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a declarat joi că este de părere că nu există măsuri suficient de dure pentru a contracara atacurile la independența justiției, infomează Agerpres.

Declarațiile lui Tiberiu Nițu vin după decizia CSM de a sesiza Parlamentul European în cazul declarațiilor făcute de Maria Grapini despre dosarul ICA.

„Nu cred că există măsuri suficient de dure pentru a contracara sau a preîntâmpina astfel de atacuri. Măsura este bună. Cum vă spuneam și cu altă ocazie, trebuie să găsim și alte instrumente eficiente. (…)Cred că o astfel de măsură, nu dură, dar care să fie eficientă, ar fi dincolo de comunicarea către PE a unei astfel de hotărâri a plenului, de ce nu un parteneriat între Consiliu și televiziuni și posturile de radio în care să fie publicată o astfel de hotărâre. Adică timp de 30 de zile toate posturile de TV și radio să prezinte timp de 15 secunde hotărârea CSM. Ar fi și asta o idee. De ce nu?”, a spus Tiberiu Nițu.

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a declarat, joi, că plenul CSM a decis să se sesizeze Parlamentul European cu privire la încălcarea independenței justiției de către Maria Grapini pentru ca astfel de declarații în PE să nu mai aibă loc.(Detalii AICI)