Aproximativ 25 de mineri de la Roșia Montană s-au blocat în subteran, protestând împotriva respingerii proiectului Roșia Montană Gold Corporation, relatează B1 TV.
Locuitorii din zonă cer locuri de muncă și susțin că acest proiect le-ar fi adus un venit stabil cu care să își întrețină copiii.
Protestatarii refuză să iasă din subteran şi solicită ca preşedintele Senatului, Crin Antonescu, şi reprezentanţii grupurilor parlamentare să vină cât mai repede la Roşia Montană pentru a discuta despre problemele economice ale zonei şi despre proiectul minier.
”Sper să mă asculte pentru că sunt omul care vreau ca această activitate în Roșia Montană să se redeschidă. (…) Mie, ca reprezentant al guvernului în teritoriu, nu îmi convine să știu că am mineri blocați în galerie. Obiectul este să reușesc să îi văd afară din mină”, a precizat Feneșer.
La începutul săptămânii, proiectul Roșia Montană a fost respins de urgență în Senat după ce mai mulți politicieni au declarat că vor vota împotrivă.