Peste 200 de angajați ai combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea au părăsit, miercuri, platforma uzinei și au blocat DN 64, la ieșirea din Râmnicu Vâlcea.
Oamenii manifestează față de salariile pe care compania mai are să le achite către ei și față de concedierile colective care ar urma să aibă loc.
Cei peste 200 de oameni au blocat t DN 64, spunând că nu vor renunţa la protest până când administratorul judiciar şi reprezentanţii Ministerului Economiei nu vor veni la Vâlcea să discute cu ei.
„Oamenii au blocat Drumul Naţional 64, la ieşirea din oraşul Râmnicu Vâlcea, şi nu vor să mai intre în secţii până când administratorii judiciari şi reprezentanţii Ministerului Economiei nu vin la faţa locului. Ei vor explicaţii în ceea ce priveşte disponibilizările şi nu sunt de acord cu încălcarea legii, deoarece practic se trimite în şomaj înainte să fie elaborat şi aprobat planul de reorganizare de către Adunarea Generală a creditorilor”, a declarat şeful sindicatului, Mihai Diculoiu, pentru Mediafax.