Radu Banciu a vorbit în ediția de joi a emisiunii ”Lumea lui Banciu”, despre Adrian Năstase, în contextul în care acesta a afirmat recent că Senatul este considerat suspect în cazul controversat al conflictului din urma votului din 25 martie privind cererea DNA de reținere și arestare preventivă a senatorului PSD Dan Șova.
„În 2003, Adrian Năstase cred că a strâns cât PIB-ul României în 2015. N-a putut mai mult. Ăsta a fost Adrian Năstase în 2003. Eu mi-aș dori ca la un moment dat să apară în enciclopedii, în anuare, în ”almanahele” lui Marian Vanghelie, să apară la un moment dat un top, nu știu cum să fie intitulat – Prădători, Economi, Traderi – să apară titlul cu cei care au pârlit societatea la nivel mondial din 2003. Primii 20 m-ar interesa. Să vâd la un moment dat acolo A. Nastase. Cum ar fi?”, a comentat Radu Banciu.