Primarul Constanței, Radu Mazăre, a anunțat că se va ocupa de gestionarea unei donații de 300.000 de euro pe care un prieten al său, miliardar egiptean Samih Sawiris, o va oferi pentru ajutorarea persoanelor nevoiașe care au nevoie de haine sau operații urgente și nu și le permit, anunță Mediafax.
Mazăre precizează că banii sunt doar o primă tranșă dintr-o donație mai mare pe care miliardarul, pe care primarul a relatat că l-a cunoscut într-o călătorie în Egipt, a decis să o facă săracilor din România.
” A şi virat, deocamdată, 300.000 de dolari, pe care trebuie să-i cheltuiesc în mod judicios la rugămintea lui. Dacă omul va considera că vrea să ajute în continuare amărâţii din România, nu o face nici pentru presă, nici pentru discuţii, o face în faţa lui Dumnezeu, e creştin. Asta vrea să facă”, a explicat Mazăre.
Miercuri, mazăre a anunțat că a identificat deja 1.000-1.500 de copii săraci care vor beneficia de haine și rechizite cumpărate din acești bani, specificând că selecția persoanelor care vor primi ajutoare se va face cu mare atenție.
„Omul vrea să ajute copiii din familii foarte nevoiaşe şi am şi stabilit un sistem chiar astăzi (n.r. – miercuri). O să luăm haine pentru şcoală şi haine pentru aceşti copii, probabil 1.000-1.500 de copii. Facem un sistem cu un magazin care o să ne dea un discount, având în vedere că o să cumpărăm de la el de o sumă importantă, copiii din familiile foarte nevoiaşe. Să nu înţelegem acum că vine Mazăre şi cu prietenul lui miliardarul egiptean şi ne dă bani să ne cumpărăm blugi şi alte fiţe şi ceasuri. Vorbim de copii care nu au cu ce să se îmbrace. Mai discutăm despre oameni care au probleme medicale, au nevoie de operaţii, nu discutăm de silicoane şi de botoxuri. O să vă prezentăm lista cu toţi copiii, lista cu persoanele bolnave şi care au nevoie de bani pentru a-şi face aceste operaţii, discutăm de operaţii de viaţă şi moarte”, a declarat Mazăre.
Edilul constănțean a explicat că miliardarul l-a rugat pe el să administreze banii pentru că dorea să doneze dar să fie sigur că banii ajung la persoanele care chiar au nevoie de ei.
„Povestea este foarte simplă. Acest prieten al meu, Samih Sawiris, m-a rugat să îl ajut să îşi cheltuiască o parte din avere, donând-o săracilor. Discutăm despre un miliardar care s-a înscris în trendul miliardarilor lumii. Aţi văzut că şi Bill Gates donează, şi Warren Buffet. Samih mi-a spus că vrea să doneze o treime din avere. Dacă poţi, ajută-mă să-mi găseşti tu persoanele respective şi să ajungă banii la ei pentru că marea mea problemă este să nu se piardă pe drum, iar în tine am foarte mare încredere. Suntem într-o situaţie destul de ciudată, un om vrea să dea din banii lui şi eu trebuie să dau socoteală de ce vrea să ajute în România. Uite pentru mine vrea să ajute România”, a spus el.
Planul pentru ajutorarea săracilor a fost conceput la nunta șefei de cabinet a primarului în iunie unde Mazăre a fost naș de cununie.