Radu Mazăre, care se află în arestul central al Poliției Capitalei, a fost suspendat din funcţia de primar, pe care o ocupă de 15 ani. El a fost suspendat de către prefectul judeţului Constanţa, Constantin Ion.
Prefectul a emis luni ordinul de suspendare, informează Mediafax. Decizia i-a fost comunicată lui Radu Mazăre, Consiliului Local Constanţa şi secretarului oraşului.
Ordinul este valabil până la încetarea măsurii arestului preventiv şi poate fi atacat în instanţa de contencios administrativ.
Mazăre este arestat preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii. (Detalii AICI)
Radu Mazăre este primar al Constanţei din anul 2000, când a candidat ca independent, reuşind să-l învingă în turul al doilea pe candidatul PSDR, Tudor Baltă, cu 66% din sufragiile electoratului constănţean.