Un tânăr de 23 de ani, din Argeș, fiul unui consilier local din Popești, a fost ucis în bătaie după ce a sărit în apărarea unui prieten. În urma conflictului, un alt consilier local și doi băieți ai acestuia au fost reținuți, transmite Digi24.
Scandalul a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, între 7 persoane din comuna Popești, potrivit reprezentanților Poliției Argeș.
Patru tineri din satul Slobozia Trăznitu, se aflau în satul vecin, Purcăreni, unde s-au întâlnit cu doi fraţi, de 19 și 24 de ani și s-au luat la ceartă pe fondul unui conflict mai vechi.
Ca să se răzbune, un tânăr a spart geamul maşinii unuia dintre fraţi. Astfel s-a declanşat o încăierare care s-a lăsat cu vărsare de sânge. Fraţii care erau în inferioritate numerică şi-au chemat şi tatăl ca să se răzbune. A urmat o încăierare generală. Adversarii au rupt uluci din gard şi s-au lovit cu sălbăticie, scrie Jurnalul de Argeș.
În urma altercației, două persoane au fost transportate la spital, printre care și fiul unui consilier local, un tânăr de 23 de ani, care a murit după ce a ajuns la unitatea sanitară.
„Polițistii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Argeș au pus în aplicare ordonanțele de reținere emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, pe numele a trei bărbați de 53, 24, respectiv 19 ani, din comuna Popești, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cei trei sunt bănuiți că ar fi fost implicați într-o altercație cu alți patru bărbați, pe raza comunei Popești, în urma careia un tânăr de 23 de ani a fost transportat spital în stare gravă. Totodată, din cercetări s-a stabilit ca tânărul de 19 ani ar fi condus un autovehicul neînmatriculat, fără a poseda permis de conducere”, arată IJP Argeș.