Reacția Dianei Șoșoacă, după ce Patriarhul Daniel s-ar fi vaccinat anti-COVID

Reacția Dianei Șoșoacă, după ce Patriarhul Daniel s-ar fi vaccinat anti-COVID
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Patriarhul Daniel a surprins reporterii miercuri, 24 noiembrie. Reacția sa a fost comentată și de către Diana Șoșoacă, senatoarea care se opune administrării serului anti-COVID-19.

„Este strict opțiunea dânsului. Din câte știu eu, Patriarhul este un om matur, care poate lua cele mai bune decizii pentru propria persoană. Pe de altă parte, Patriarhul a fost miercuri seara în Parlament, la ședința noastră festivă, cine știe când s-o fi vaccinat?!”, a declarat Șoșoacă, pentru Impact.

Chiar dacă Patriarhul Daniel s-a vaccinat, Șoșocă rămâne de neclintit.

„În ceea ce mă privește, poziția mea rămâne aceeași: nu mă vaccinez! Nu am nimic împotriva celor ce au decis să se vaccineze, dar eu personal nu o voi face. În continuare, autoritățile nu au reușit, și aici nu mă refer doar la cele din România, dar și la cele din alte țări, europene în primul rând, să facă dovada certitudinii că folosind acest vaccin situația se îmbunătățește.

Dimpotrivă, avem persoane vaccinate care continuă să se îmbolnăvească sau să transmită boala, deci nu există certitudinea că vaccinându-ne vom întrerupe transmisia acestei boli. Nu mai departe de zilele trecute, Austria a decis să reintroducă carantina, și pentru cei nevaccinați, dar și pentru cei vaccinați!

Și atunci, vă întreb și mă întreb, și-i întreb pe toți ceilalți, despre ce fel de certitudini discutăm atunci când vorbim despre vaccinare?”, a mai transmis senatoarea, potrivit sursei citate.

Ce a declarat Patriarhul Daniel despre vaccinarea anti-COVID-19

Miercuri, 24 noiembrie, întrebat dacă s-a vaccinat, Patriarhul Daniel a oferit un răspuns evaziv, care a dat naștere la noi polemici. Liderul BOR nu a dezvăluit dacă s-a referit exclusiv la el, ce ser a primit și când s-a vaccinat.

„Sigur, ne-am vaccinat, gata!”, a declarat Patriarhul Daniel.

În vârstă de 70 de ani, liderul BOR se află în categoria persoanelor vulnerabile, deci cele vizate în primul rând de administrarea serului anti-COVID.

Ultima oră
19:40 - Testare pentru toate persoanele care sosesc în Marea Britanie. Condițiile de intrare în țară, înăsprite după depistarea unor infectări cu varianta Omicron
19:20 - Șeful WTA, profund îngrijorat că Shuai Peng ar fi „cenzurată”. Tenismena dispăruse săptămâni întregi după ce a acuzat un fost vicepremier al Chinei că ar fi violat-o
18:52 - Viktor Orban, scrisoare de felicitare pentru Nicolae Ciucă: Pandemia a arătat că Ungaria și România pot conta întotdeauna una pe cealaltă / Premierul ungar, încântat de prezența UDMR la guvernare
18:32 - Circa 62.000 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore. Peste 7,71 milioane au primit măcar o doză în cele 11 luni scurse de la debutul campaniei
18:14 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 28 noiembrie – 4 decembrie. În această perioadă, puterea e a celor echilibrați și cu forță sufletească (VIDEO)
17:07 - Metrorex, informații despre circulația metroului din București în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie
16:57 - Adriana Pistol (CNSCBT): În România există șapte laboratoare care efectuează secvențieri. Spitalel Covid, alertate să recolteze probe pentru depistarea variantei Omicron (VIDEO)
16:30 - Marea Britanie a depistat două cazuri de infectare cu tulpina sud-africană, așa-numita variantă Omicron
16:26 - Joe Biden plănuiește să discute cu Volodimir Zelenski și Vladimir Putin despre comasarea trupelor ruse la frontierele Ucrainei
16:16 - Virgil Popescu: IMM-urile să înceapă depunerea cererilor pentru compensarea facturilor la electricitate și gaze