Reacția unui elev când află că Evaluarea Națională ar putea fi extinsă la mai multe materii

Reacția unui elev când află că Evaluarea Națională ar putea fi extinsă la mai multe materii
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Daniel David, ministrul Educației, propune ca Evaluarea Națională, examenul dat de elevii de clasa a VIII-a, să includă subiecte și din alte domenii, nu doar din română și matematică.

„E prea mult stres! Noi, copiii, trebuie ne relaxăm mai mult și mai puțină învățătură”, a reacționat un elev pentru Știrile Pro TV, când a aflat de ideea ministrului.

La finalul unei evaluări de cinci luni a învățământului, Daniel David a mai propus reglementarea sistemului home-schooling, fuzionarea școlilor mici din mediul rural și testarea profesorilor titulari, o dată la 5 ani.

Cum vrea Daniel David să modifice Evaluarea Națională

Ministrul Educației vrea să propună, chiar de anul viitor, ca Evaluarea Națională să includă subiecte de dificultate medie la română și matematică și exerciții tip grilă din alte materii, cu pondere mai mică în nota finală. Astfel, cei care poate au o zi proastă și nu dau răspunsuri bune la matematică și română să poată fi salvați de răspunsurile la alte discipline, care poate-i pasionează.

„Poate e foarte bun la biologie și chimie. Și, pur și simplu, la matematică și la limba română, ca urmare a unei zile proaste, ne-am trezit că are o notă foarte mică. E, i-ai omorât orice șansă de a merge la un liceu bun, într-o zonă de științe”, a argumentat Daniel David.

David invocă modelul de testare din Franța

„Vă rog să vă uitați la modelul din Franța. Poți să ai un test standardizat, cu subteste, care acoperă discipline diferite. Nu înseamnă că vei avea testul și disciplina, pentru că în momentul acela am complica lucrurile. Dacă nu o să fim mai creativi, o să facem probabil cum fac francezii, de exemplu, care au și matematică, și limbă franceză, au și istorie, geografie, au și științe.

Dacă ne punem de acord cu toții, nu văd de ce să amânăm lucrurile. Avem grijă să nu interfereze cu așteptările și filosofia sistemului educațional. Nu așa peste 5 ani… Hai să pilotăm mai repede lucrurile, vedem cum funcționează și dacă merge bine o generalizăm. Aspectul operațional poate fi negociat”, a declarat Daniel David, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`