În cadrul unei conferințe de presă, în care Daniel David a prezentat raportului QX, un diagnostic detaliat al sistemului de educație românesc, ministrul Educației a vorbit și despre modificările care vor fi aduse Evaluării Naționale. Elevii nu vor mai fi testați doar la Limba română și Matematică, ci vor trebui să-și dovedească abilitățile și cunoștințele și la alte materii și competențe cheie. Deocamdată, nu se știe când vor fi puse în aplicare noile reglementări.
„Evaluările naționale nu sunt suficient de informative. Nu poți să spui, pe de-o parte, că vrei să promovezi cele opt competențe cheie, dar în Evaluările naționale te focalizezi doar pe două. În clasa a VIII-a mergi pe Matematică și Limba și literatură română. Nu este ok. Întrebarea este și cu celelalte competențe cheie ce facem? Le-au asimilat copiii? Nu le-au asimilat? Cred că ar fi corect să evaluăm toate competențele cheie”, a precizat ministrul, citat de Libertatea.
Daniel David consideră că testarea în forma sa actuală este „nenaturală” într-un sistem de învățământ obligatoriu. „Să faci un examen atât de greu, complicat, pe două materii, care, după aceea, să marcheze traiectoria de viață a copilului, cred că este incorect”, a adăugat ministrul.
Și în ceea ce privește admiterea la liceu, ministrul propune noi reglementări, printre care și susținerea unui examen de admitere organizat la nivelul liceelor. Însă, Daniel David trage un semnal de alarmă și avertizează că, în cazul unei astfel de modificări, metodologia trebuie extrem de atent gândită, astfel încât acest examen să nu se transforme într-un business
„Știu că sunt discuții în zona specialiștilor ca măcar până la 50% din locurile pe care le avem la licee să poată fi ocupate printr-un examen organizat de licee.
Să avem niște standarde prin care să nu devină un business foarte personal al unor unități școlare. Cred că este un lucru important”, a declarat oficialul.
Acest examen de admitere ar urma să fie organizat de licee după susținerea Evaluării Naționale de către elevii claselor a VIII-a. Această decizie este menită să le ofere o a doua șansă elevilor care își doresc să își continue studiile la un liceu bine cotat, dar au avut „o zi proastă” atunci când au susținut una dintre probele examenului de Evaluare Națională.
„Poate cineva, în ziua respectivă, când dă examenul național chiar a avut o zi proastă. Poate fi foarte bun la Biologie și Chimie. Și, pur și simplu, la Matematică sau Limba și literatura română, ca urmare a unei zile proaste, ne-am trezit că are o notă foarte mică.
I s-a omorât orice șansă de a merge la un liceu bun, într-o zonă de științe. El poate fi foarte, foarte bine pregătit pe acele componente”, a mai spus Daniel David.
Prin urmare, un elev care nu a avut o prestație suficient de satisfăcătoare la Evaluarea Națională, poate susține o admitere la liceul unde își dorește să învețe mai departe.
În ceea ce privește descentralizarea sistemului, ministrul David a anunțat că liceele vor avea libertatea de a acorda ponderi diferite pentru disciplinele care vor face parte din Evaluarea Națională.
„Dăm Matematică, Limba și literatura română, mai stabilim din ce dăm iar apoi vine, de exemplu, specializarea de Mate-Info și spune ok, ponderea la noi este următoarea. Cei de la Științe socio-umane pot să pună alte ponderi pentru aceleași discipline”, a declarat Daniel David.
Ministrul este de părere că în acest fel educația devine mai apropiată de nevoile, dorințele și competențele fiecărui elev în parte.