UPDATE 13:00 Darius Vâlcov află joi, dacă va fi arestat preventiv pentru 30 de zile. El a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar nu făcut declarații.
Fostul ministru de finanțe, Darius Vâlcov, ar fi primit șpăgi în pungi de plastic de la firma Tehnologica Radion, informează B1 TV.
Șpăgile care se dădeau în pungi de plastic variau între 400.000 de 1 milion de lei.
Principalul denunțător în acest caz este directorul firmei Tehnologica Radion.
Darius Vâlcov trebuia să intervină la ANAF, pentru ca anumite firme să nu fie controlate.
În acest sens, procurorii au probe, pe care le-au trimis deja la instanța supremă.
Referatul procurorilor mai arată că Darius Vâlcov nu și-a trecut sumele în declarația de avere. Ba mai mult, acesta ar fi încercat să distrugă probele.
Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, ”în 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe Vâlcov, care deținea atunci funcția de primar al municipiului Slatina, și i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.
Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt”, al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Oltul” (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apă și canalizare în aria de implementare a proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Olt”.
La rugămintea lui Darius Vâlcov, membrii comisiei de licitație au eliminat abuziv, din caietul de sarcini unele condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri.
În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt”, având ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apă Olt pentru mai multe lucrări.
Administratorul societății și inculpatul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei.
Astfel, în baza acestei înțelegeri, începând cu luna decembrie 2010, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăți în contul societății.
Începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plățile către Vâlcov.
În acest context, fostul ministru l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu inculpatul Prina Minel-Florin, la vremea respectivă, viceprimar al municipiului Slatina, care știa de înțelegerea dintre cei doi, așa că a hotărât, ca diferențele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.
Transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul Sușală Lucian Petruț, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian și a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.
Fostul ministru de finanțe ar fi primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme.
Parlamentarii au dat, miercuri, aviz favorabil pentru arestarea fostului ministru de Finanțe, Darius Vâlcov. Comisia de votare a înregistrat 97 voturi pentru, 48 contra, și 5 anulate.
Vâlcov este cercetat pentru trafic de influență, pentru mită de 2 milioane de euro, pe vremea când era primar al municipiului Slatina, dar și pentru infracțiuni economice nepermise funcției.