Reguli noi la închirierea locuințele ANL. Chiria se va stabili după altă formulă

Reguli noi la închirierea locuințele ANL. Chiria se va stabili după altă formulă
Locuințe ANL Foto: partidaromilor.ro

Locuințele construite prin programele derulate de Agenția Națională a Locuințelor se vor închiria și vinde după reguli noi. În acest sens a fost elaborat și pus în dezbatere publică un proiect de act normativ.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației propune modificarea Legii ANL în ceea ce privește sursele de finanțare atrase pentru construcția de locuințe noi. Autorii proiectului consideră că între sursele de finanțare trebuie incluse și sumele rezultate din vânzarea locuințelor transmise către autoritățile locale. În prezent, legea permite închirierea și vânzarea locuințelor ANL, în anumite condiții.

Una dintre principalele modificări propuse prin proiectul de act normativ este legată de nivelul maxim al chiriei percepute pentru o locuință ANL. Va fi introdusă o nouă formulă de calcul care va ține cont de veniturile nete ale chiriașilor.

Mai exact, potrivit avocatnet.ro,  valoarea maximă a chiriei va fi calculată la nivelul a 30% din venitul net lunar pe membru de familie. Această valoare nu poate depăși, însă, 200% din valoarea salariului minim net pe economie. Legea în vigoare prevede că plafonul maxim al chiriei nu poate depăși 5.000 de lei pentru o locuință ANL.

Proiectul de ordonanță, chiria nu va putea depăși „30% din venitul mediu net lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul net pe membru de familie este mai mare decât 100% salariul net rezultat din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată (…) şi care nu depăşeşte cu 200% salariul net rezultat din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată”.

Alte modificări propuse

Proiectul de act normativ mai introduce două reglementări noi menite să modificce condițiile de închiriere către tineri și specialiștii din sistemul de sănătate. Pe de-o parte în cazul contractelor de închiriere semnate cu tineri, autoritățile vor trebui să țină cont de noile plafoane ale chiriilor.

Pe de altă parte, actul normativ introduce posibilitatea ca o parte din locuințele construite prin programul ANL destinat tinerilor să fie redistribuite către profesioniștii care lucrează în sănătate. Prin viitoarea ordonanță se propune ca din totalul locuințelor construite pentru tineri, până la 20% să fie redistribuite specialiștilor din sănătate.

Scopul este de a constitui un fond de locuințe pentru acești profesioniști, pe lângă cele construite, de ANL în cadrul programului destinat acestei categorii socio-profesionale. Locuințele construite și repartizate lucrătorilor din sistemul de sănătate vor putea fi utilizate doar în regim de închiriere. Acestea nu pot fi vândute vândute.

Odată ce ordonanța va fi adoptată, guvernul va avea la dispoziție 60 de zile să modifice și Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 152/1998, privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe.

Ce prevede legea actuală

Anul trecut, prin OG 24/2024, guvernul a stabilit un nivel minim al chiriilor aferente locuințelor ANL. Reglementările în vigoare stabilesc chiriile pe două paliere, în funcție de vârsta chiriașilor. Cei cu vârste de până la 35 de ani plătesc o anumită valoare, mai mică, iar cei cu vârste mai mari o alta.

Prin același act normativ, Guvernul a interzis vânzarea locuințelor din fondul ANL destinat profesioniștilor din Sănătate și Educație. Aceste locuințe pot fi doar închiriate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:14 - Pudra din viermi galbeni de făină intră pe piață din 10 februarie. Consumul greierilor de casă a fost, de asemenea, aprobat de Comisia Europeană
23:54 - Elena Gheorghe a început anul prost: „2025 a dat cu mine de pereți”. Ce a pățit artista (FOTO)
23:33 - Peste 70 de persoane au murit în Turcia de la începutul anului, după ce au consumat alcool contrafăcut. Alți zeci de oameni au fost spitalizați
23:20 - „Parcă sunt turbați”. Adela Popescu, lupte grele să-și convingă fiii să nu mai stea pe telefon
23:05 - Accident grav pe o șosea din Galați. Unul dintre șoferi a intrat în comă. Bărbatul avea droguri ascunse în haine
22:47 - Raed Arafat, despre cutremurele din Santorini: E stare de urgență, vulcanul care este cel mai apropiat e sub monitorizare. Autoritățile vor evacua dacă știu că poate să se întâmple ceva (VIDEO)
22:46 - „Taxa pe hărnicie”, pedeapsa dată de Guvern orașelor bogate. Unii primari se revoltă, în timp ce alții laudă măsura
22:18 - Bolojan: Cred că săptămâna viitoare va fi un Birou comun al Parlamentului pentru cererea de suspendare a președintelui Iohannis. Demersul, un nonsens, un joc politic
22:05 - Americanii, speriați de taxele pe care Trump le va impune UE. Au golit rafturile magazinelor, cu gândul de a-și face provizii
21:54 - Lasconi, atac dur la adresa lui Nicușor Dan. L-a comparat cu Călin Georgescu: „Mirajul acesta al independentului seamănă foarte mult cu mirajul altui independent care vrea să ne salveze”