Începutul sezonului cald înseamnă un adevărat calvar pentru locuitorii din marile orașe. Cum primarii și polițiștii, inclusiv Poliţia locală, nu arată nicio preocupare pentru respectarea liniștii publice, pe străzi a reînceput teroarea muzicii dată la maximum. Ce fac oamenii legii pentru a impune respectul pentru dreptul cetățenilor la liniște? Mai nimic. O dovedește modul în care Poliția nu a manifestat niciun interes pentru achiziționarea aparatelor de măsurat zgomotul pentru a pune în aplicare legislația care prevede sancțiuni usturătoare pentru astfel de cazuri. În schimb Poliția și MAI-ul condus de liberalul Lucian Bode nu au avut nicio problemă să cheltuiască sute de milioane de euro pentru achiziția de BMW-uri de la prietenul președintelui Klaus Iohannis.
Fie că se aude din difuzoarele teraselor sau de la festivalurile organizate în mijlocul orașelor în zilele de weekend, românii vor fi din nou nevoiți să suporte zgomotul infernal, în timp ce autoritățile vor da din umeri. Oricât ar încerca să sesizeze poliția cu privire la zgomotele puternice ce se întind toata noaptea de la localurile care organizează paranghelii estivale, uneori chiar în plină stradă, calvarul se va întinde pe toată durata verii. Asta pentru că primarii si poliția locală nu fac nimic pentru respectarea legii.
Cu asta se confruntă de exemplu mai mulţi locuitori din Sectorul 5 al Capitalei care trebuie să suporte muzica dată la maximum la unul dintre restaurantele din zonă. Pe lângă poluarea fonică, aceștia trebuie să facă față periodic grătarelor încinse, instalate abuziv pe trotuar.
Locaţia se află la aproximativ 500 de metri faţă de Primăria Sectorului 5. Deşi cetăţenii deranjaţi spun că au sesizat în nenumărate rânduri autorităţile asupra acestui fapt, nimic nu s-a întâmplat. De ochii lumii, polițiștii au venit la faţa locului, au constatat cele reclamate şi au dat un avertisment și o amendă modică.
Potrivit G4media.ro, locuitorii Sectorului 5 sunt terorizați de evenimentele organizate weekend de weekend la Pedros Secret Garden. Sunt amenajate în fata localului, direct pe trotuar, grătare, ceaune în care se pregatește mâncarea și se scot porci întregi puși la proțap. Contactați de locuitorii revoltați, polițiștii nu au făcut nimic pentru a opri acest calvar.
Astfel de incidente neplăcute nu sunt cazuri izolate. Debutul verii va însemna și începutul unei avalanșe de festivaluri de muzică electronică, organizate în mijlocul marilor orașe, cu program prelungit după ora 2 noaptea.
În București se va desfășura și în acest an, pe Arena Națională, Saga Festival. Mulți cetățeni din zonă se plâng că vor trebui să suporte până dimineața muzica și blocajele din trafic. De regulă, evenimentul se ține în weekend și se încheie într-o zi de luni la ora 5:00, cu puțin timp înainte ca bucureștenii să își ducă copiii la școală sau să meargă la serviciu.
Amenda pe care organizatorii festivalului au primit-o în anii trecuți este derizorie. Doar 23,500 lei, adică 4,700 euro, atât i-a costat pe organizatori să chinuiască până la 5 dimineața un cartier întreg.
Un alt exemplu este mult mai cunoscutul festival UNTOLD de la Cluj. Nu mai este un secret pentru nimeni că pe durata organizării festivalului, atât de mult lăudat de primăria condusă de Boc, clujenii sunt nevoiți să părăsească orașul sau să se refugieze la periferie din cauza zgomotului infernal care se va întinde zile la rând.