Externe - 07 dec, 20:34
Locuitorii unei străzi din municipiul Arad trec prin momente tensionate, marți dimineață, după ce o conductă de gaz a fost spartă de un excavator, în timpul unor lucrări. Pentru că la fața locului există scurgeri, perimterul a fost izolat până la îndepărtarea pericolului izbucnirii unei explozii, transmite Mediafax.
„Au loc scurgeri de gaz iar perimetrul a fost izolat până când vor ajunge reprezentanţii distribuitorului de gaz pentru a opri alimentarea”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad, George Pleşca.
Acesta a spus că nu au fost evacuaţi oameni din casele din zonă.
Potrivit Biroului de presă al Primăriei Arad, pe strada respectivă au loc lucrări la reţeaua de canalizare.