România, vizitată la pas de diplomații străini județ cu județ: Ambasadorul rus e în Suceava, cel american în Oradea, iar cel german în Dâmbovița, britanicul la Constanța (FOTO)

România, vizitată la pas de diplomații străini județ cu județ: Ambasadorul rus e în Suceava, cel american în Oradea, iar cel german în Dâmbovița, britanicul la Constanța (FOTO)

Sfârșitul acesta de săptămâna a fost folosit de ambasadorii străini prezenți în România pentru a efectua vizite prin țară.

Ambasadorul rus, Valery Kuzmin, s-a deplasat la Suceava la un eveniment economic organizat în colaborare cu Universitatea din Suceava. Aici, demnitarul și-a continuat stilul arogant și provocator pe care l-a afișat încă de la venirea în țară și a prezentat viziunea rusă asupra evenimentelor pe plan geopolitic. (Detalii AICI și AICI)

În schimb, omologul său american, Hans Klemm, a ales să se deplaseze la Oradea unde s-a văzut cu șefii administrației locale, dar și cu liceenii de la Gojdu.

Foto: ebihoreanu

În teritoriu, s-a deplasat și ambasadorul german Republicii Federale Germane, Cord Meier-Klodt. Acesta s-a deplasat în premieră în județul Dâmboviță, unde s-a întâlnit cu cu oficialii din județ. La această întâlnire a participat și senatorul Adrian Țuțuianu.

Foto: db24news

Și ambasadorul britanic, Paul Brummell, este plecat în teritoriu, Acesta s-a deplasat la Constanța unde s-a întâlnit cu președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu și cu viceprimarul municipiului Constanța,Costin Răsăuțeanu.

Foto: ordinea.ro