Şase ştranduri din Capitală, controlate de poliţişti şi inspectori OPC

Şase ştranduri din Capitală, controlate de poliţişti şi inspectori OPC
Foto: evz.ro

Şase ştranduri din Capitală au fost controlate, sâmbătă, de poliţişti şi inspectori OPC. Acțiunea a vizat administratorii ştrandurilor şi comercianţii din incinta acestora.

În această dimineaţă Serviciul de Investigare a Fraudelor de la Poliţia Capitalei face verificări la şase ştranduri din Bucureşti. Acţiunea e sprijinită de Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor şi Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti. Poliţiştii îi verifică pe agenţii economici, atât pe cei care administrează ştrandurile, cât şi pe aceia care comercializează produse alimentare în interiorul acestora. Se urmăreşte modul în care aceste persoane evidenţiază în documente, în registrele contabile, veniturile pe care le realizează. De asemenea, se verifică măsurile de igienă luate, modul cum sunt întreţinute şi igienizate piscinele şi zonele din jurul acestora, precum şi calitatea apei„, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae, potrivit Agerpres.

Totodată, controalele vizează şi condiţiile de păstrare şi comercializare a produselor alimentare.