O fetiță de 10 ani din Satu Mare a fost violată și ucisă de concubinul surorii ei mai mari, cadavrul copilei fiind găsit într-un sac, la marginea unui lac secat, la câteva zile după ce familia o dăduse dispărută.
Anchetatorii au audiat mai multe persoane, inclusiv pe membrii familiei, iar un tânăr care, potrivit unor surse judiciare, ar fi concubinul surorii mai mari a fetiţei a dat declaraţii care au generat suspiciuni, scrie Mediafax. El a recunoscut că a ucis-o pe fetiţă şi i-a condus pe anchetatori la locul unde abandonase cadavrul.
„Suspectul este un bărbat de 23 de ani şi şi-a recunoscut faptele. Acesta a convins-o pe fetiţă să-l însoţească într-o cocioabă de la marginea oraşului, a violat-o şi apoi, pentru a ascunde faptele, a strangulat-o şi a aruncat cadavrul la marginea unui lac. Bărbatul a participat, alături de alte persoane, la căutările fetiţei”, a spus purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului Satu Mare, Gabriela Pop.
Fetiţa a dispărut duminica trecută, după ce a plecat singură spre Biserica „Constantin şi Elena” din Satu Mare, unde oamenii nevoiași primesc o masă caldă, după slujbă.