Deputatul Sebastian Ghiță a declarat că a depus joi garanțiile pentru cauțiunea de 13 milioane de euro fixată de procurorii de la Direcția Națională Anticorupție din Ploiești, arată digi24.ro.
Ghiță a adus mai multe plicuri la sediul DNA Ploiești, însă nu a dorit să dezvăluie ce conțin acestea, părăsind, în scurt timp, biroul procurorului care îl anchetează.
''În orice caz, aşa cum legea prevede şi ordonanţa procurorilor spune, am depus cu bună credinţă toate eforturile să mă încadrez în cerinţele dânşilor. Sper ca de data asta să fi reuşit să ating nivelul destul de mare la care au fost ridicate condiţiile'', a explicat Sebastian Ghiță.
Întrebat dacă suma a putut fi negociată, deputatul a precizat că nu știe dacă există această procedură. ''Nu cred că astăzi, în ţară, cineva negociază cu un procuror de la DNA. De aceea, ca orice om, trebuie să te suspui acelor cereri'', a explicat Ghiță.