Secretele divorțului dintre actorii Florin Zamfirescu și Cătălina Mustață. S-a aflat totul, după 7 ani

Deși au trecut 7 de ani de la divorțul dintre Florin Zamfirescu și Cătălina Mustață, abia acum actorul a dorit să împărtășească cu publicul o parte dintre detaliile neștiute până acum, ce au stat la baza separării.

„Noi când ne-am despărțit… Noi am avut mari probleme cam 15 ani din existența noastră în comun mari probleme. 5 ani ne-am înțeles perfect, după care au început problemele, dar mie îmi era deja rușine, ar fi al 3-lea divorț. Dar după mi-am dat seama că eu sunt de vină, că eu am procedat ca maimuțele: am ales mărgica, am ales ciobul care lucește, am ales așa-zisa frumusețe imediată”, s-a confesat Florin Zamfirescu la „Antena Stars”.

Cătălina Mustață, singura fostă soție cu care actorul nu a rămas în relații bune

Deși marele actor a mai fost căsătorit cu trei femei, Cătălina Mustață este singura cu care acesta nu a rămas în relații bune.

„Eu sunt prieten cu fostele mele neveste, cu ea nu pot să fiu prieten. Am încercat, nu răspunde la salut, nu de când ne-am despărțit, de când mi-a furat și mi-a vândut mașina. Cred că a făcut un schimb. Ea în final a declarat că toată casa aia e făcută din banii ei. Și i-am spus: da, dar tu ai făcut casa din banii tăi pe terenul meu și știi că terenul înghite casa. M-am săturat de pământul ăsta. Nu mai am curiozități prea mari”, a concluzionat Zamfirescu.

De ce s-a retras Florin Zamfirescu de pe scena teatrului

Anul trecut, Florin Zamfirescu anunța căse retrage de pe scenă, la 50 de ani de carieră, după ce mama acestuias-astins din viață.

„Am ajuns la o vârstă la care am simţit asta. Vreau să văd ţara, vreau să stau cu cei patru nepoţi ai mei. Sunt orfan, acum 30 de ani a murit tata, în ianuarie a murit mama, şi am avut aşa o revelaţie. Am zis. Am avut experienţele unor colegi care au luat drumul din teatru direct spre cimitir, şi nu e bine. Eu vreau să mă mai bucur de viaţă, totuşi, să pot şi eu să călătoresc, să văd ce e frumos, pentru că am făcut toate acestea doar în slujba pe care am avut-o. Am muncit foarte mult în viaţa asta, am dormit în frig, pe paie, m-am îmbolnăvit, am spaime, am temeri, am coşmaruri cu scene din filme. Eu zic că am ajuns la capăt. E timpul să spun STOP”, declara actorul la acea vreme.

Recent, marele actor, în vârstă de 71 de ani, a făcut publice și motivele care l-au îndemnat să ia o astfel de decizie.

Din păcate, acesta suferă de diabet gradul II și are o tensiuneoscilantă, confruntându-se, de asemenea, cu atacuri de panică.

„Eu nu am voie să fac efort din cauza problemelor de sănătate și ăsta e și motivul pentru care multă lume mă întreabă de ce m-am retras. Am de toate: tensiune oscilantă – cea care mi-a făcut fisura de aortă și care m-a pus în pericol grav. Trebuia atunci… puteam să mor. Era așa… pe muchie!

Deci, tensiunea oscilantă pe care trebuie să o țin în frâu, pentru că nu se mai poate vindeca. Am diabet gradul II, am avut cândva, când eram rector, un atac de panică foarte grav care m-a adus în situația de a lua zilnic, pe viață, o anume pastilă ca să mă simt normal, să fiu normal, pentru că, și aici, odată înaintat, acolo rămâi, nu mai dai înapoi.

Deci, am destule, care se țin în frâu. Am întrebat-o pe nevastă-mea: «Bă, da’ dacă nu mai iau eu pastilele astea? Că m-am săturat să tot iau zilnic (…) Cam într-o săptămână mori. Deci, eu am soluție dacă vreau să dau colțul: nu mai iau pastilele. Dar, stările pe care le capăt neluând aceste pastile, prin care am trecut, sunt atât de groaznice, că nu le doresc nici dușmanilor dușmanilor mei” a mărturisit Zamfirescu pentru Antena Stars.

Urmăriți B1TV.ro și pe