Șeful CJ Cluj Horea Uioreanu, urmărit penal pentru luare de mită. Un om de afaceri a fost reținut

Șeful CJ Cluj Horea Uioreanu, urmărit penal pentru luare de mită. Un om de afaceri a fost reținut
Foto: presalocala.com

Președintele Consiliului Județean Cluj Horea Uioreanu este urmărit penal de procurorii anticorupție pentru luare de mită.

Acesta este urmărit pentru cinci infracțiuni de luare de mită, din care două în formă continuată, de fals în înscrisuri și complicitate la spălare de bani.

Totodată, un alt om de afaceri, care i-ar fi dat 174.500 lei, a fost reținut.

În perioada aprilie 2013-mai 2014, Horea Uioreanu a pretins de la inculpatul Vasile Pogăcean remiterea, cu titlu de mită, a unei sume totale de 693.224 lei, constând într-un procent de 15% din sumele alocate bugetar de CJ Cluj pentru contractele aflate în derulare de către firma Sinai Comimpex SRL aparţinând omului de afaceri, suma fiind pretinsă tocmai pentru ca, în calitatea sa de conducător la instituţiei judeţene să aloce sumele vizate de omul de afaceri, se arată în rechizitoriul DNA.

La data de 28 mai 2014, s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a inculpatului Pogăcean Vasile, urmând ca acesta să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile la Curtea de Apel Cluj.