Şeful ITM Ilfov, prins de DNA în timp ce primea mită. Un alt inspector ar fi luat șpagă pentru a nu dispune verificarea unor măşti din China

Şeful ITM Ilfov, prins de DNA în timp ce primea mită. Un alt inspector ar fi luat șpagă pentru a nu dispune verificarea unor măşti din China
Foto: Inquam Photos / Alexandru Busca

Procurorii DNA au reținut trei angajați ai Inspectoratului Teritorial de Muncă (I.T.M.) Ilfov și un angajat al vămii Galaţi pentru mai multe infracțiuni de luare de mită.

George Gavrilă, șeful ITM Ilfov, a fost prins în flagrant în timp ce primea 3.000 de lei mită pentru atribuirea unui contract.
Un alt inspector de muncă şi un angajat al vămii Galaţi sunt acuzaţi că au luat bani pentru a debloca un transport de măşti din China.

Tribunalul București a dispus deja măsurile preventive în cazul inculpaților.

Cine sunt vizați în dosarul de luare / dare de mită

George Gavrilă, inspector șef al ITM Ilfov, a fost reținut pentru luare de mită, în formă continuată (două acte materialeiar Iulian-Răzvan Neagu, inspector de muncă tot acolo, pentru trei infracțiuni de luare de mită, dintre care una în formă continuată (trei acte materiale). Florentina-Alina Andrei, și ea inspector de muncă la ITM Ilfov, este acuzată de luare de mită, în formă continuată (două acte materiale),

Vizat în același dosar este Daniel Cojocaru, inspector vamal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați – Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud. Acesta a fost reținut pentru luare de mită, în formă continuată (două acte materiale).

Un asociat în cadrul unei societăți comerciale a fost reținut pentru comiterea infracțiunii de dare de mită, în formă continuată (trei acte materiale).
În acest caz au fost efectuate 13 percheziții în 12 locuri din București și din județele Ilfov și Prahova. Patru au fost la sediul ITM Ilfov și restul la domiciile celor vizați în dosar.

Tribunalul București a dispus arestarea preventivă a lui Cojocaru, Neagu și a asociatului firmei. Pentru Gavrilă a dispus arestul la domiciliu, iar pentru Andrei – controlul judiciar.

Acuzațiile DNA

Procurorii anticoroupție susțin că, în perioada 18 mai – 13 septembrie 2021, George Gavrilă, în calitate de șef al ITM Ilfov și ordonator de credite, ar fi acceptat, de la administratorul unei firme, 10% din valoarea unui viitor contract atât pentru el, cât și pentru Iulian Răzvan Neagu, membru în comisia de recepție. La schimb, ITM Ilfov trebuia să atribuie acestei firme un contract de lucrări. DNA susține că pe 6 octombrie, 8 noiembrie și 6 decembrie, Gavrilă și Neagu au primit sume de bani reprezentând 7% din valoarea celor trei facturi plătite de către I.T.M. Ilfov firmei respective. Contractul atribuit era în valoare de peste 200.000 lei.

Pe 6 decembrie, cei doi au fost prinși în flagrant în timp ce luau ultima tranșă de bani, adică 3000 lei, respectiv 2000 lei.
Tot în legătură cu acest contract, pe 2 iulie, George Gavrilă, în calitate de ordonator de credite al ITM Ilfov, i-ar pretins aceluiași administrator de firmă, pentru o altă persoană, foloase necuvenite constând în servicii de încărcare şi transport ale unor deşeuri de la locuinţa acesteia. Firma a prestat serviciile respective pe 8 iulie.

„Într-un context separat, inculpatul Neagu Iulian Răzvan, în calitate de inspector de muncă în cadrul I.T.M Ilfov, la data de 14 ianuarie 2021 ar primit cu titlu de mită de la doi oameni de afaceri, prin intermediari, suma de 2.400 lei, iar la 15 ianuarie 2021, ar fi primit de la unul dintre intermediari un bax cu 2.000 măști faciale, în legătură cu îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor sale de serviciu. Concret, în schimbul banilor, s-ar fi angajat să emită de urgență, o adresă către Biroul Vamal de Frontieră Otopeni Călători, din care să rezulte că un transport de măști importate din China (1.700.000 măști trei pliuri) nu mai trebuie supus verificărilor din partea I.T.M (autoritate de supraveghere a pieței naționale a acestui tip de echipamente), pe motiv că măștile respective nu ar fi echipamente individuale de protecție”, mai susține DNA.

Containerul fusese blocat de autorități în Portul Constanța Aigigea deoarece nu îndeplinea condițiile legale pentru a fi introdus pe piață.

Pentru a debloca transportul cu măşti de protecţie, pe 13 ianuarie 2021, Daniel Cojocaru, în calitate de inspector vamal în cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Galați – Biroul Vamal de Frontieră Constanța Sud, ar pretins 8700 dolari și ar fi primit, de la același doi oameni de afaceri, prin intermediar, suma de 20.000 lei.

Similar, Cojocaru ar mai fi pretins și pe 17 februarie suma de 8700 dolari și ar fi primit, de la același doi oameni de afaceri, prin intermediari, 20.000 lei, pentru deblocarea unui alt transport cu măști importate din China.

„După efectuarea unora dintre formalităţile vamale în Portul Constanţa – Agigea, primul container a fost trimis Biroului Vamal de Frontieră Otopeni Călători pentru finalizarea formalităților vamale. În acest context, ultima instituţie a solicitat ITM Ilfov să verifice dacă măștile importate ar putea să prezinte vreun risc pentru sănătatea și securitatea persoanelor. Pentru a rezolva problema nou apărută, cei doi oameni de afaceri l-ar fi contactat, prin intermediar pe inspectorul Neagu Iulian Răzvan care, în schimbul foloaselor anterior menționate (de 2400 lei și a unui bax de 2000 măști faciale), ar fi emis adresa din care reieșea că un control fizic ar mărfurilor nu mai este necesar”, mai susțin procurorii anticorupție.

În alte trei împrejurări, Iulian Răzvan Neagu ar fi pretins și primit, în mod individual sau împreună/pentru colega sa Florentina Alina Andrei, diferite sume de bani pentru a nu aplica sancțiuni ori pentru a aplica sancțiuni modice cu ocazia unor controale făcute la diferite firme.