Și-a înjunghiat prietenul în Vinerea Mare apoi s-a ascuns într-o benzinărie

Și-a înjunghiat prietenul în Vinerea Mare apoi s-a ascuns într-o benzinărie

Din cercetările preliminare s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 35 de ani, ar fi fost agresat cu un obiect ascuțit de un alt bărbat, de 36 de ani, în timp ce se aflau în locuința celui din urmă și s-a refugiat într-o benzinărie aflată în apropiere.

Conflictul ar fi pornit pe fondul consumului de alcool

În dimineața zilei de 14 aprilie a.c., în jurul orei 06.20, poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată despre o stare conflictuală dintre două persoane, urmată de o agresiune fizică.

Din fericire, bărbatul agresat asupraviețuit tentativei de omor pentru că martorii au intervenit rapid și au sunat la 112. O ambulanță l-a transportat pe cel care a suferit răni în zona capului la Spitalul din Sibiu. Victima va rămâne internată o perioadă pentru îngrijiri medicale.

Conform martorilor, pe fondul consumului de alcool și în urma unor discuții aprinse s-a ajuns la această faptă.

La scurt timp de la sesizare agresorul a fost identificat de polițiști, iar acum se află în custodia acestora.
În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe. Bărbatul care a fost reținut va fi acum cercetat pentru tentativă de omor și riscă ani buni de închisoare.

Ultima oră
19:36 - Olguța Vasilescu, atac la Bolojan chiar când PSD denunță o presupusă campanie nazistă: „Șobolanul ăl mare are o singură sprânceană și se uită încruntat la români” (VIDEO)
19:16 - Şarpe de aproximativ 2 metri descoperit în casa unei femei din Galați. Cum au intervenit autoritățile
18:48 - Peste 97% dintre PSD-iști au votat retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan / Grindeanu, în ședința decisivă: „Mai bine o opoziție cu voce, decât o guvernare cu capul plecat” (VIDEO)
18:40 - Nicolae Guță internat de urgență. Ce a declarat manelistul și ce l-a adus în spital
18:19 - Marcel Ciolacu, acuzat că ar avea afaceri imobiliare dubioase și că locuiește într-un penthouse, într-o zonă de lux a Capitalei. Reacția fostului premier PSD
18:08 - Patrick Muldoon, actorul cunoscut din serialele „Days of Our Lives” şi „Melrose Place”, a murit la 57 de ani
17:37 - Lovitură în instanță pentru Sorin Bontea în conflictul cu Antena Group. Cum continuă procesul dintre chef și Antena
17:26 - Scandal în coaliție privind listarea la bursă a companiilor de stat. Măsura e contestată de PSD. Care e situația în alte țări europene (FOTO)
17:08 - PSD sesizează CNCD și Parchetul după valul de meme-uri care i-au comparat cu șobolani
16:44 - Băluță: Ciucu tună și fulgeră la adresa oricui nu îl divinizează pe Bolojan. Chiar și președintele Nicușor Dan pare să fi devenit indezirabil, doar pentru că încearcă să rămână echilibrat