Sicriul cu trupului lui Florin Cioabă va fi adus marți în țară: Documentele necesare nu au fost întocmite

Sicriul cu trupului lui Florin Cioabă va fi adus marți în țară: Documentele necesare nu au fost întocmite

Trupul neînsuflețit al regelui autoproclamat al romilor, Florin Cioabă, nu va mai ajunge luni în țară, deși era așteptat să fie adus spre seară cu o aeronavă privată în București.

Procesul a fost amânat după ce documentele necesare transportului nu au fost finalizate încă, a anunțat Daniel Cioabă, fiul regelui romilor.

”Azi se vor finaliza actele, iar mâine va avea loc transportul. Nu știu exact când”, a explicat acesta pentru B1 TV.

Acesta a precizat că și consulul român s-a deplasat la spital pentru a ajuta famila lui Cioabă să finalizeze demersursurile necesare pentru rapatrierea corpului.

Așadar, în ciuda dorinței familiei, trupul neînsuflețit va fi adus marți într-un sicriu special.

Aeronava privată va ateriza la Aeroportul Otopeni din București, iar trupul va fi dus de acolo la Sibiu, unde va fi depus timp de trei zile pentru ca membrii comunității să-și poată lua rămas bun.

Trupul neinsufletit al lui Florin Cioaba ajunge marti in tara

Embed:

Urmăriți B1TV.ro și pe
`