Sistemul antiaerian sol-aer MAMBA al forțelor franceze, dislocat în Capu Midia în luna mai, a fost certificat operațional de către o echipă a NATO. Structura defensivă va contribui la misiunile de apărare antiaeriană în țara noastră.
„Sistemul antiaerian sol-aer de rază medie MAMBA al forțelor franceze, dislocat în Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană din Capu Midia în a doua jumătate a lunii mai, a fost evaluat și certificat operațional de către o echipă a NATO. Structura defensivă va contribui la asigurarea misiunilor de apărare antiaeriană în țara noastră, fiind integrată în sistemul de apărare antiaeriană aliat”, a transmis Ministerul Apărării.
Dislocarea acestui sistem în țara noastră face parte din măsurile adoptate de NATO pentru consolidarea posturii de descurajare și apărare pe Flancul Estic al alianței.
„Grupul de Luptă se constituie, începând cu luna mai, prin transformarea elementelor multinaționale din cadrul Forței de Răspuns a NATO, dislocate în țara noastră. Acesta va integra, rotațional, efective ale Belgiei și Țărilor de Jos.
Forțele aliate dislocate în cadrul CDBG vor executa misiuni și activități de instrucție alături de structuri ale Armatei României”, mai susține Ministerul Apărării.
Acesta precizează că, prin rolul pe care și l-a asumat în cadrul Grupului de Luptă NATO, Franța oferă dovada solidarității colective și a angajamentului său față de acțiunile alianței de a întări Flancul Estic.