Soprana Angela Gheorghiu va fi distinsă pe 25 octombrie de Regele Mihai cu decoraţia „Nihil Sine Deo”, care este acordată personalităţilor marcante din toate domeniile de activitate, informează Mediafax.
Evenimentul are loc chiar în ziua în care regele împlinește 91 de ani.
Casa Regală a României a oferit recent un sprijin important solistei în realizarea unui pictorial pentru revista americană ”More.” Sesiunea foto a fost realizată de Christian Witkin, unul dintre cei mai importanţi fotografi ai momentului din Statele Unite ale Americii, la palatele Peleș și Pelișor din Sinaia.
În prezent, Angela Gheorghiu se află la Milano, pentru seria de spectacole „La Boheme” pe care le va susţine la celebrul Teatru Scala (pe 26 septembrie şi pe 1, 4 şi 8 octombrie).