Surse: DNA cere arestarea lui Gheorghe Bunea Stancu, fostul baron PSD de Braila, într-un nou dosar

Procurorii anticorupție se pregătesc să ceară arestarea fostului baron PSD de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, într-un nou dosar cu un prejudiciu de 7,5 milioane de lei din bugetul Consiliului Județean, scrie Știripesurse.

 Procurorii DNA au dispus la 23 aprilie punerea în mișcare a urmăririi penale față de Gheorghe Bunea Stancu, aflat în închisoare, fiind condamnat într-un alt dosar pentru infracțiunile de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite și de conflict de interese.

DNA precizează că demersurile, constând în întocmirea expunerilor de motive, susținerea acestora și adoptarea hotărârilor, precum și a contractelor de asociere dintre cele două cluburi sportive și CJ Brăila, au fost făcut în condițiile în care Gheorghe Bunea Stancu cunoștea că se află în incompatibilitate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`