Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) din Republica Moldova, este acuzat de trădare și transmitere de informații secrete către KGB din Belarus. Bălan a fost reţinut marţi de DIICOT, potrivit unot surse judiciare citate de Agerpres.
Potrivit Antena 3 CNN, Bălan a fost reținut, luni, pe aeroportul din Timișoara, de unde a fost transportat sub escortă la București. Marți dimineață a fost dus la sediul DIICOT, unde a fost audiat timp de aproape opt ore. La finalul audierilor, procurorii au decis reținerea sa pentru 24 de ore.
„Astăzi, 8 septembrie 2025, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, împreună cu poliţişti ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au pus în aplicare un mandat de aducere emis pe numele unui suspect, în vârstă de 47 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat, în formă continuată”, a transmis DIICOT.
Conform anchetatorilor, divulgarea informațiilor clasificate a fost realizată în condiții ce ar fi pus în pericol securitatea națională a României.
DIICOT susține că, între anii 2024 și 2025, Alexandru Bălan ar fi avut două întâlniri la Budapesta cu ofițeri din cadrul Comitetului Securității de Stat – KGB al Republicii Belarus.
„Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, începând cu anul 2024 şi până în prezent, suspectul, care a deţinut anterior funcţii de conducere în cadrul Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova, a fost angrenat în activităţi de divulgare neautorizată a unor informaţii secrete de stat, către reprezentaţi ai unei puteri străine, respectiv ofiţeri din cadrul Comitetului Securităţii de Stat – KGB al Republicii Belarus, în condiţii de natură să pună în pericol securitatea naţională a României”, se arată în comunicatul instituției.
Anchetatorii au suspiciuni rezonabile că aceste întrevederi ar fi avut drept scop transmiterea de instrucțiuni și efectuarea unor plăți pentru serviciile de spionaj prestate.