Suspiciuni de plagiat la o carte scrisă de George Copos în detenție

Suspiciuni de plagiat la o carte scrisă de George Copos în detenție
Fotoc: ziuanews.ro

Istoricul Cătălin Parfene a cerut Administrației Naționale a Penitenciarului să facă publică o lucrare științifică pe care omul de afaceri George Copos ar fi scris-o în închisoare, deoarece există suspiciuni de plagiat, întrucât teza respectivă are același nume cu lucrarea sa de master a istoricului, informează Romania Libera.

Mai mult de atât, se pare ambele teze au fost cordonate de profesorul, univ. dr. Stelian Brezeanu, actualmente pensionar.

‘’Au fost doua coincidențe care mi-au atras atenția: titlul cărții, extrem de asemănător cu cel al tezei mele, și numele celui care a prefațat cartea, același profesor care a fost coordonatorul lucrării mele. În plus, nu înțeleg de ce această carte a lui George Copos, publicată în 2014, nu poate fi găsită nicăieri. Dincolo de aceste coincidente, nu acuz momentan pe nimeni’’, a declarat Cătălin Parfene.

Cărțile scrise de George Copos în perioada detenției, care l-au ajutat la eliberarea condiționată primită de omul de afaceri marți, sunt de negăsit. 

Cu toate că, potrivit legi, Copos este obligat să publice manuscrisele în timp ce se află în detenție, și să ofere un exemplar al lor și penitenciarului pentru a fi cercetat de judecători, se pare că la Editura Niculescu, unde pe site figurează că sunt, , un îndrumator a explicat că, de fapt, ele nu se găsesc fizic în depozitul bibliotecii, editura semnalându-le ca pe niște cărți pe care urmează să le publice.

Pe de altă parte, Cristina Cârlan, purtător de cuvânt al Administrației Naționale a Penitenciarului, a răspuns că instituția nu poate face publice cărțile fostului deținut George Copos, fără acceptul scris al acestuia. Aceste lucrări ar trebui publicate în reviste științifice de către Consiliului Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior, publicate la edituri cunoscute sau susținute la o conferință națională sau internațională.

Magistrații Tribunalului București au admis, marți, cererea omului de afaceri George Copos în care solicita eliberarea condiționată.

El a cerut eliberarea, susținând că în timpul detenției a scris cinci cărți și că are dreptul să i se reducă pedeapsa cu 200 zile. ”Am avut o atitudine ireproșabilă. Am cerut să lucrez neplătit și la Rahova, și la Jilava, am scris lucrări științifice pe teme care nu au fost abordate de specialiști și care au fost apreciate de profesori”, a susținut Copos, după eliberare.  (Detalii AICI)

Tags: