Sute de noi cazuri de gripă raportate în școli. Ministrul Educaţiei ia în calcul suspendarea cursurilor la recomandarea Ministerului Sănătăţii

Sute de noi cazuri de gripă raportate în școli. Ministrul Educaţiei ia în calcul suspendarea cursurilor la recomandarea Ministerului Sănătăţii

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat marţi, că la recomandarea Ministerului Sănătăţii, pot fi suspendate cursurile datorită răspândirii gripei, informează Agerpres, citând la Antena 3.

„Noi putem să suspendăm cursurile la recomandarea Ministerului Sănătăţii. Asta am făcut vineri, după 24 ianuarie. Ministerul Sănătăţii, dat fiind că era vorba despre o punte de o zi, ne-a recomandat acest lucru şi, fără îndoială, am luat măsura necesară”, a afirmat Ministrul Educaţiei Naţionale.

„În fiecare zi, suntem în contact cu Ministerul Sănătăţii şi la această recomandare luăm imediat măsura. Avem o echipă, cea care se ocupă de învăţământul preuniversitar – secretar de stat, director de învăţământ preuniversitar, care sunt în contact permanent. Suntem cu toată atenţia în priză, să nu credeţi că tratăm neserios acest lucru”, a adăugat Ecaterina Andronescu.

Potrivit ministrului, în numai o zi, în şcoli, au fost înregistrate 500 de cazuri noi de gripă şi 800 de răceală.

„500 de cazuri de gripă şi 800 de răceală astăzi (marţi – n.r.), cele care s-ar adăuga celor 1.600 de care vă spuneam ieri”, a mai indicat ministrul.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`