Talibanii și-au anunțat retragerea din Kunduz, la două săptămâni după ce au cucerit orașul din nordul Afganistanului.
Deși nu au putut păstra controlul asupra orașului decât câteva zile, insurgenții au continuat să se angajeze în schimburi de focuri cu forțele afgane, care au dat asigurări că au recucerit Kunduz în urmă cu câteva zile.
Anunțul, făcut marți seară, survine la o zi după o nouă ofensivă lansată de către talibani asupra unei alte capitale provinciale, Ghazni, unde au fost respinși, notează Agerpres.
Talibanii „le-au ordonat combatanților lor să se retragă din principalele intersecții, piețe și clădiri guvernamentale și să se replieze spre zonele rurale din împrejurimi”, au precizat insurgenții pe site-ul lor.
Căderea orașului Kunduz la 28 septembrie a constituit un eșec usturător pentru trupele afgane antrenate de către Occident, care au ajuns aproape singure în fața inamicului de la sfârșitul misiunii de luptă a NATO în decembrie.