Tarifele pentru serviciile funerare cresc semnificativ în 2026. Ce costuri vor suporta moștenitorii

Tarifele pentru serviciile funerare cresc semnificativ în 2026. Ce costuri vor suporta moștenitorii
Sursa foto: pixabay

Anul 2026 aduce creșteri semnificative ale tarifelor pentru serviciile funerare, iar impactul financiar este resimțit tot mai puternic de familiile îndoliate din mai multe orașe. Primăriile și firmele de profil justifică ajustările prin inflație, însă costurile finale pot deveni considerabile pentru moștenitori.

De ce cresc tarifele pentru serviciile funerare în 2026

Tarifele pentru serviciile funerare au fost majorate în 2026 în mai multe localități, cele mai ample scumpiri fiind anunțate de Primăria Sibiu, potrivit informațiilor oficiale. Reprezentanții administrației locale au explicat că ajustările au fost făcute în concordanță cu rata inflației, pentru a acoperi costurile de operare.

Astfel, săpatul unei gropi de înhumare costă acum 585 de lei, față de 525 de lei anul trecut, iar înhumarea pentru un mormânt existent a crescut de la 560 la 625 de lei. Și folosirea capelei mortuare este mai scumpă, ajungând la 555 de lei pe zi, comparativ cu 500 de lei în 2025. Deshumarea osemintelor a fost, la rândul ei, majorată de la 725 la 805 lei.

Cum se reflectă scumpirile în costul total al unei înmormântări

Creșterile nu se opresc la serviciile de bază, fiind afectați și transportul mortuar, atât în interiorul orașelor, cât și în zonele limitrofe. În Sibiu, transportul în oraș costă 290 de lei, iar deplasările pe o distanță de până la 30 de kilometri ajung la 585 de lei.

În același timp, taxa anuală de întreținere a cimitirelor a fost majorată de la 18 la 20 de lei. Cumularea acestor costuri face ca, în anumite situații, moștenitorii să ajungă să plătească peste 15.000 de lei pentru înmormântarea unei rude, relatează BZI.

Ce presupun pachetele de servicii funerare oferite în 2026

În contextul acestor scumpiri, firmele funerare au adaptat ofertele și propun pachete diferențiate, în funcție de bugetul familiilor. Pachetul Economic este destinat persoanelor cu venituri reduse și poate fi acoperit integral prin ajutorul de deces, fără cheltuieli suplimentare.

Pachetul Standard, cel mai solicitat, costă între 3.500 și 6.000 de lei și include sicriul, transportul, pregătirea decedatului și întocmirea actelor. Pentru servicii extinse, pachetul Premium ajunge la valori cuprinse între 10.000 și 15.000 de lei, oferind sicrie de calitate superioară, aranjamente florale complexe și catering pentru ceremonia de condoleanțe.

Cât acoperă ajutorul de înmormântare și ce diferențe există între orașe

Persoanele asigurate sau pensionarii pot primi peste 8.500 de lei ajutor de înmormântare, sumă suficientă pentru un pachet de bază, în timp ce membrii de familie neasigurați primesc aproximativ 4.260 de lei. Acești bani pot fi utilizați atât pentru serviciile funerare, cât și pentru cheltuieli conexe, precum pomenile.

În București și în alte mari orașe, costurile diferă semnificativ între cimitirele administrate de primării și cele private. Săpatul unei gropi pentru un adult ajunge la 980–1.000 de lei în sistem public, dar poate urca până la 2.700 de lei în cimitirele private. Taxele pentru capele variază, în unele cazuri ajungând la aproximativ 400 de lei pe zi.