Taximetriștii vor emite bon fiscal și pentru bacșișul primit de la clienți

Taximetriștii vor emite bon fiscal și pentru bacșișul primit de la clienți
Foto: arq.ro

Impozitarea bacșișului se va aplica și taximetriștilor, astfel că aparatul de marcat montat pe taximetre va trebui modificat astfel încât acesta să emită şi un bon fiscal pentru bacşiş, a afirmat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, citat de Mediafax.

La sfârșitul ședinței de miercuri prin care Guvernul a impus fiscalizarea bacșișului, ministrul Finațelor a declarat că măsura va fi aplicată și în cazul taximetriștilor, precum și în cazul celor care prestează alte sericii de curierat la domiciliu.

„La taxi, are aparat de marcat şi poate să marcheze diferenţa”, a spus Teodorovici.

Așadar aparatele vor fi modificate astfel încât acesta să emită, în afara bonului fiscal emis conform distanţei parcurse şi tarifului perceput pe kilometru, şi un bon fiscal pentru bacşişul dat de client taximetristului.

Ultima oră