Toți membrii clanului "Sportivilor" au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri

Toți membrii clanului "Sportivilor" au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri

Toți cei șase membri ai clanului „Sportivilor”, implicați în traficul cu droguri, au primit, luni, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile. Sentința a fost dată de magistrații Tribunalului București.

„Sportivii” sunt acuzați că ar fi încercat să comercializeze cocaină pe piața din București.

În prealabil, membrii clanului au fost reținuți pentru 24 de ore de ofițerii DIICOT, în urma unor percheziții care au avut loc în București și Teleorman.

Anchetatorii au găsit pistoale, mitraliere şi grenade în casele a doi interlopi, membri ai Clanului Sportivilor, dar şi 500 de grame de cocaină într-una dintre locuinţele suspecţilor.