Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituțională asupra Legii pentru asociații și fundații

Traian Băsescu a sesizat Curtea Constituțională asupra Legii pentru asociații și fundații
Foto: presidency.ro

Preşedintele Traian Băsescu, a trimis luni, 23 decembrie, preşedintelui Curţii Constituţionale, domnul Augustin Zegrean, o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, transmite Președinția.

Potrivit dispoziţiilor Art. 77 din Constituţia României, înainte de promulgare, Preşedintele României poate solicita verificarea constituţionalităţii legii.

Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, în data de 19 iunie 2012.

La data de 6 iulie 2012, Preşedintele României a solicitat Parlamentului reexaminarea acestei legi, în temeiul Art. 77 alin. (2) din Constituţia României, în sensul că o asemenea reglementare nu este oportună întrucât aduce atingere „securităţii juridice prin obligaţia, prevăzută la Art. II, de a efectua modificarea denumirii asociaţiilor, fundaţiilor şi federaţiilor deja înfiinţate, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a acestei legi, astfel încât să fie în acord cu noile interdicţii”.

În urma reexaminării, la data de 10 decembrie 2013, Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, a menținut soluția inițială, cu prelungirea termenului de la 6 luni la 2 ani, şi a adoptat Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, pe care Parlamentul a retransmis-o Preşedintelui României, în vederea promulgării.

Motivele sesizării sunt următoarele:

Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații transmisă Președintelui României spre promulgare este neconstituţională deoarece contravine dispoziţiilor Art. 1 alin (4) din Constituția României, republicată, potrivit cărora „statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale”, Art. 126 alin. (1) din Constituție, prin care se stipulează că „justiția se realizează prin Înalta Curtea de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege”, precum și prevederilor Art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, prin care se stipulează că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Potrivit prevederilor Art. II ale legii trimise la promulgare, asociaţiile, fundaţiile şi federaţiile legal constituite la data intrării în vigoare a prezentei legi au obligaţia să-şi modifice denumirea astfel încât să fie în acord cu noile prevederi, în cadrul unui termen de maxim 2 ani, sub sancțiunea dizolvării de drept și radierii din Registrul asociațiilor și fundațiilor.

Astfel, Art. II al Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații are următorul cuprins:
„Art. II. – (1) Asociațiile, fundațiile sau federațiile legal constituite la data intrării în vigoare a prezentei legi au obligația să-și modifice denumirea, în condițiile încadrării în prevederile Art. 7 alin. (3), (3 indice 1) și alin. (3 indice 3) – (3 indice 5) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin prezenta lege.

(2) Neîndeplinirea obligației prevăzute la alin. (1) are ca efect dizolvarea de drept și radierea din Registrul asociațiilor și fundațiilor, în condițiile legii, după împlinirea unui termen de 2 ani înlăuntrul căruia asociațiile, fundațiile sau federațiile legal constituite pot utiliza, concomitent, și denumirea inițială.
(3) Constatarea dizolvării se realizează prin hotărâre a instanței în a cărei circumscripție se află sediul persoanelor juridice prevăzute la alin. (1), la cererea oricărei persoane interesate.”.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor Art. 1 alin. (4) și ale Art. 126 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile de lege mai sus-menționate sunt neconstituționale deoarece Parlamentul nu poate printr-o lege să modifice sau să desființeze raporturi juridice consfințite prin hotărâri judecătorești, care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca prin aceasta să aducă atingere principiului separației puterilor în stat, consacrat în Art. 1 alin. (4) din Constituție.

Prin autoritate de lucru judecat înțelegem acea situație juridică rezultată din soluționarea definitivă a unei probleme dedusă în fața justiției. Asupra aspectelor ce intră în autoritatea lucrului judecat operează prezumția de adevăr judiciar și nu este posibil, într-un stat de drept, ca, ulterior, să declanșezi un nou control procesual asupra aceleiași situații juridice, dar în baza unor noi reglementări. Altfel spus, intervenția legii asupra unor hotărâri judecătorești, prin care acestea ajung, practic, să fie desființate, deși se bucură de autoritate de lucru judecat, le-ar conferi un caracter relativ, contrar principiului securității juridice și, implicit, principiului privind funcționarea statului de drept.

Or, potrivit alin. (2) al Art. II din Legea aflată la promulgare, în situația neîndeplinirii noilor condiții de către asociații, fundații sau federații, condiții ce nu aveau cum să fie avute în vedere la data înființării lor, nici de către subiectele de drept, nici de către instanțele de judecată, asociațiile, fundațiile sau federațiile vor fi dizolvate de drept și radiate din Registrul asociațiilor și fundațiilor, în baza legii.

Totodată, având în vedere alin. (3) al Art. II din legea aflată la promulgare, observăm că instanțelor de judecată le revine obligația de a constata dizolvarea de drept a asociațiilor, fundațiilor sau federațiilor. Practic, se ajunge la încălcarea autorității de lucru judecat deoarece instanțele de judecată vor fi obligate, în baza noilor prevederi, să intervină asupra unor situații juridice care s-au aflat sub imperiul unei alte reglementări, asupra cărora s-au pronunțat definitiv și să le desființeze, deși, sub aspectul condițiilor privind denumirea, subiectele de drept nu aveau cum să aibă în vedere noua situație creată prin Legea aflată la promulgare. Această situație echivalează cu o imixtiune a autorității legislative asupra autorității judecătorești și reprezintă o încălcare a Art. 126 alin. (1) din Constituția României.

În ceea ce privește încălcarea prevederilor Art. 15 alin. (2) din Constituția României, asociațiilor, fundațiilor și federațiilor le sunt impuse noi obligații cu privire la denumirea pe care o poartă și cu care s-au făcut recunoscuți în domeniul în care activează, astfel încât prin efectele retroactive ale prevederilor legii aflată la promulgare se nesocotește atât principiul securității juridice, cât și principiul protejării încrederii cetățenilor în lege.

Noile cerințe în privința denumirii asociațiilor, fundațiilor și federațiilor au efecte retroactive întrucât instanțele de judecată și persoanele care au înființat asemenea entități nu aveau cum să ia în considerare noile prevederi, iar acum, practic, se regăsesc într-o altă situație juridică decât cea avută în vedere la data constituirii.

Astfel, subiectelor de drept vizate le sunt impuse condiții și efecte pe care nu le-au avut în vedere atunci când au decis înființarea asociațiilor, fundațiilor sau federațiilor și nici nu puteau fi prevăzute din moment ce dispozițiile legale în vigoare nu prescriau o asemenea conduită.

Regulile privind denumirea asociațiilor, fundațiilor și federațiilor nu erau reglementate în trecut, iar noile reguli, pentru a fi în acord cu principiul constituțional al neretroactivității legii, ar trebui aplicate numai pentru viitor, nu și pentru trecut.

„În considerarea argumentelor expuse vă solicit să admiteţi sesizarea de neconstituţionalitate şi să constataţi că Legea pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații a fost adoptată cu nerespectarea dispoziţiilor Art. 1 alin. (4), Art. 15 alin. (2) și Art. 126 alin. (1) din Constituţia României, republicată”,  încheie președintele.