Eveniment
Președintele Traian Băsescu și guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, s-au întâlnit marți dimineață la Palatul Cotroceni. Potrivit unor surse din Palatul Victoria, citate de Mediafax, Emil Boc nu a participat la discuție.
„Întâlnirea dintre şeful statului şi guvernatorul Băncii Naţionale a României a fost programată din scurt, dar face parte din cadrul întâlnirilor periodice”, au declarat sursele citate.
Întâlnirea dintre Băsescu şi Isărescu a avut loc în contextul în care România a eşuat în încercarea de a se împrumuta în dolari pe piaţa americană prin programul de emisiuni MTN (Medium Term Notes), iar Guvernul se pregăteşte să aprobe, în această săptămână, proiectul de buget pentru anul viitor.