Tramvai deraiat în Capitală: Traficul a fost oprit mai bine de o oră

Tramvai deraiat în Capitală: Traficul a fost oprit mai bine de o oră
Foto: activenews.ro

Traficul a fost blocat luni seară în Capitală, după ce un tramvai a deraiat la intersecția străzilor Calea Rahovei și Șoseaua Progresului, informează HotNews.ro.

Coloana de tramvaie formată spre Piața Unirii a fost de peste 15 vagoane.

Conducerea RATB a trimis la fața locului patru mașini de intervenție pentru a repune pe șine tramvaiul.

Din fericire însă, nimeni nu a fost rănit. După mai bine de o oră în care circulația mașinilor și a tramvaielor a fost oprită, tramvaiul deraiat a fost repus pe șine.