Trenul Intercity Suceava – București a întârziat două ore în prima sa zi de circulație după 8 ani. S-a stricat locomotiva

Trenul Intercity Suceava - București a întârziat două ore în prima sa zi de circulație după 8 ani. S-a stricat locomotiva
Foto simbol: CFR Călători / Facebook

Trenul Intercity care a plecat duminică dimineață din Suceava spre București a ajuns la destinație cu 118 minute întârziere, după ce locomotiva s-a defectat. A fost chiar primul IC de la Suceava care a circulat după o pauză de opt ani.

Tren Intercity, întârziere de două ore

Potrivit Monitorulului de Suceava, IC 552 ar trebui să plece de la Suceava la 5.45 și să sosească la București la 11.30, după cinci ore și 45 de minute.

Numai că locomotiva trenului care a circulat ieri s-a stricat în zona Dolhasca. Trenul a ajuns cu o întârziere de peste 90 de minute la Pașcani, de unde a preluat ramura de Iași, evident și ea întârziată din cauza problemei garniturii de la Suceava, precizează sursa citată. Așa se face că trenul a ajuns în gara București Nord cu o întârziere de 118 minute.

La rândul său, trenul InterCity din București spre Suceava ar trebui să plece la 17.22 și să ajungă în cinci ore și 40 de minute.

Trenurile InterCity, puse din nou în circulație

Amintim că trenurile InterCity au fost repuse în circulație duminică, 11 decembrie, după opt ani de pauză.

Biletele la acestea sunt, în medie, cu 30% mai scumpe față de trenurile IR: spre exemplu București – Iași 130 lei, Brașov – Constanța, 110 lei.

Tot duminică a intrat în vigoare Noul Mers al trenurilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`