Facturile mari la curent sunt, și în acest an, un subiect sensibil pe români. Mulți însă, au luat sau plănuiesc să ia atitudine în acest sens. Există metode prin care oamenii pot reduce consumul de energie electrică și totodată, să-și mențină calde locuințele. Anumite trucuri sau tehnologii avansate oferă consumatorilor șansa să facă economii de sute de lei pe sezon.
O soluție simplă, dar extrem de eficientă, pentru menținerea căldurii în locuință este montarea unor draperii groase. Însă, și această metodă își poate pierde din eficacitate dacă geamurile nu sunt pe cât mai etanșe posibil. Simpla reglare a termopanelor poate reduce pierderile de căldură cu până la 20–30%. Aerisirea, un proces obligatoriu pentru confortul în casă, nu trebuie făcută pe perioade îndelungate de timp, astfel încât aerul să se reîmprospăteze, dar fără ca locuința să se răcească.
„Să ne asigurăm că avem ferestrele bine izolate, ușile, punțile termice. Dacă s-ar putea, chiar și improvizat, niște rulouri textile pe marginile ușilor. Termopanul face o mare diferență”, a explicat Corina Murafa, expert în energie, pentru Observator News.
„Ar mai fi benzi termoizolante care se pun în spatele radiatorului să degaje mai multă căldură, să nu piardă căldura pe la geam. Ar mai fi niște benzi de etanșare la geam”, a spus și George Călin, reprezentant magazin bricolaj.
Și tehnologia vine în sprijinul celor care vor să țină sub control încălzirea locuinței, până la cea mai mică virgulă. Termostatele inteligente sunt principalul ajutor în acest sens, permițând controlul de la distanță și programarea pe intervale orare.
„Centralele cu condensare economisesc până la 30% în plus față de cele clasice, ceea ce se traduce în costuri mai mici. Dacă adăugăm un termostat de ambianță, mai reducem cu încă 25% consumul de energie”, a explicat Nicolae Mitache, manager tehnic într-o companie de soluţii de încălzire.
Deși termostatele inteligente pot părea o investiție mare, la început, economia pe care o vor face consumatorii la încălzirea casei îi va ajuta să își acopere cheltuiala într-un timp relativ scurt. Într-un apartament cu 3 camere şi centrală cu gaz, un astfel de dispozitiv poate duce la costuri cu aproximativ 500 lei mai mici, per sezon.
„Termostatele smart costa initial mai mult, dar eficienta e mai ridicata. Amortizarea lor s-ar putea în maxim un sezon și jumătate”, explică Nicolae Mitache, manager tehnic într-o companie de soluţii de încălzire.
„Un grad în minus în locuință într-un interval de 24 de ore duce la o economie la factură de 7%”, explică Corina Murafa, expert în energie.