Salvamontiştii sibieni au reuşit în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică să recupereze din zona Vârfului Negoiu din Munţii Făgăraş trupul alpinistului Zsolt Torok, decedat sâmbătă, a anunţat şeful Salvamont Sibiu, Adrian David, citat de Agerpres.
„Evacuarea turistului decedat în zona Vârfului Negoiu s-a finalizat în jurul orei 01.00, în noapte, şi s-a realizat pe cale terestră. Corpul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală de la Sibiu”, a explicat Adrian David.
Potrivit sursei citate, alpinistul a fost căutat sâmbătă de salvamontişti şi jandarmi din judeţele Sibiu şi Argeş şi un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne.
Torok a fost găsit mort sâmbătă, în Munții Făgăraș, în zona vârfului Negoiu.
Alpinistul în vârstă de 45 de ani a cucerit cei mai înalți munți din lume, fiind considerat unul dintre cei mai buni alpiniști tehnici din România.
Adrian David, șeful Salvamont Sibiu, crede că Zsolt Torok a murit după ce o stâncă s-a desprins cu el deoarece zona din apropierea Vârfului Negoiu, în care se afla, este foarte instabilă și puțin frecventată de alpiniști.