Turiștii din Brașov vor fi taxați diferit. „Suntem pe drumul cel bun”

Turiștii din Brașov vor fi taxați diferit. „Suntem pe drumul cel bun”
Sursa foto: Facebook/ Primăria Municipiului Braşov

Turiștii care vor sosi în Brașov și Poiana Brașov, de anul viitor, vor fi taxați diferit. Consiliul Local a decis să schimbe modul de calcul al taxelor plătite de aceștia de peste trei ani. Astfel, turiștii vor plăti pe sejur, nu pe zi, cum plătesc în prezent.

Unde se vor duce banii

Banii se vor duce la promovarea orașului Brașov și a stațiunii Poiana Brașiv, dar și pentru îmbunătățirea Serviciului Public Salvamont, conform observatornews.

Astfel, modul de calcul a taxei se calculează diferit. Turiștii nu vor mai plăti pentru fiecare zi, ci pentru întrejul sejur, 10 lei. Dar, până anul viitor, vizitatorii vor plăti taxele din prezent, ci anume un leu pe zi pentru taxa de promovare și doi lei pe zi, taxa Salvamont.

„Încercăm să promovăm cazările pe un număr mai mare de nopţi şi tocmai de aceea vrem să creem acele mecanisme care să-i avantajeze pe turiştii care petrec mai mult timp în Braşov”, a declarat Sorin Toarcea, reprezentant Primăria Brașov.

Reacțiile oameniilor

Dar, turiștii și hotelierii au părerile împărțite. Unii spun că acești bani nu vor face nicio diferență și că ar trebui ca orașul să fie mai curat, cu mai multe locuri de parcare.

„Nu cred eu că va ajuta foarte mult din banii ăştia…”;

„Nu ar fi mult dacă ar fi aranjat, să fie curat, să fie locuri de parcare. În schimb dacă dai şi bani şi rămâne totul la fel…”, au spus unii oameni.
„Un pic s-au ridicat şi salariile, un pic s-au ridicat şi pensiile şi atunci 10 lei nu mi se pare mult”, cred alții.

„Dacă putem spune că această taxă va pune amprenta şi va spori turismul corect făcut în România atunci şi de ce nu, în Braşov, eu zic că suntem pe drumul cel bun”, a declarat Gabriel Roșca, director hotel.

Dar, alții sunt de părere că taxa se va reflecta în prețul final și că va crea o presiune în plus.

„Asta înseamnă o presiune în plus pe preţul final pe care-l plăteşte tot clientul. Nu am fost consultaţi din păcate”, a declarat Roxana Cojocea, președinte Asociația de Turism Poiana Brașov.

Anul trecut, s-au strâns 1,6 milioane de lei din taxa de promovare pentru Brașov și Poiana Brașov.