Udrea: Am scris un denunţ penal împotriva Laurei Georgescu. Protejează practicile de la Antena3

Udrea: Am scris un denunţ penal împotriva Laurei Georgescu. Protejează practicile de la Antena3

PMP a scris, luni, un denunţa penal împotriva preşedintelui CNA, Laura Georgescu, pe motiv că această protejează, prin lipsa de reacţie, practicile de la Antena 3, a declarat, luni, Elena Udrea, președintele PMP. „Astăzi am scris un denunţ penal, cei de la Mişcarea Populară, împotriva doamnei Laura Georgescu pentru abuz în serviciu împotriva interesului public în funcţia de conducere pe care o are în fruntea Consiliului Naţional al Audiovizualului. Doamna Georgescu protejează, prin lipsa de reacţie, practicile celor de la Antena 3”, a precizat liderul PMP, într-o conferinţă de presă, potrivit Mediafax.

Udrea a spus că CNA „nu s-a autosesizat nici cu privire la instigarea din ultimele zile a celor de la Antena 3 care, încă de vineri, printr-o campanie de sms-uri au adunat oamenii în platourile de filmare, într-o emisiune maraton care a durat până după miezul nopţii şi care s-a transformat încet, încet într-un apel popular”.

Totodată, Elena Udrea a acuzat CNA că n-a întreprins nicio măsură, nici măcar un avertisment, „pentru a stopa discursul manipulator carea degenerat în forme de dezordine publică la manifestarea de ieri (de la Palatul Cotroceni – n.r.)” şi nu a încercat să echilibreze situaţia în ceea ce priveşte „modul părtinitor, neprofesionist” în care a fost prezentat la Antena 3 cazul Voiculescu în ultimele zile.

„Constatăm că instituţii precum Jandarmedia română, CNA sunt subordonate în acest moment nu doar actualei puteri, sunt subordonate în acest moment şi trustului lui Dan Voiculescu”, a conchis preşedintele Partidului Mişcarea Populară.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`