Un accident casnic i-a spulberat toate visele. Povestea Mădălinei, tânăra care nu se mai recunoaște în oglindă: „Am trecut și trec prin momente grele”

Un accident casnic i-a spulberat toate visele. Povestea Mădălinei, tânăra care nu se mai recunoaște în oglindă: „Am trecut și trec prin momente grele”
Sursa Foto: Facebook/ Mădălina Gvinda

O tânără din județul Iași în vârstă de 24 de ani visa să ajungă asistentă medicală, însă totul s-a năruit în urmă cu doi ani, când într-o fracțiune de secundă a suferit arsuri grave la nivelul feței, respectiv în zona capilară.

De atunci, Mădălina Gvinda este într-un război cu propriul chip, notează bzi.ro.

Un accident teribil i-a schimbat radical viața

Mădălina a avut parte de șocul vieții sale pe 22 iulie 2020, după ce părul și fața i-au luat foc în timp ce prepara o simplă mămăligă. Potrivit acesteia, după ce a leșinat, a stat în comă timp de trei zile, ca mai apoi să deschidă ochii.

Cu toate că a trecut peste aceste momente, tânăra are nevoie de ajutor pentru a merge și mai departe. Se pare că în toată această perioadă, ea a încercat zi de zi să facă față intervențiilor chirurgicale, atât din punct de vedere financiar, cât și moral.

„Făceam de mâncare, mai exact mămăligă … M-am aplecat după un prosop și mi-a luat foc părul, deodată. Am leșinat și apoi am stat în comă trei zile. Sora mea sunase la ambulanță, am suferit arsuri până mai jos de gât, aproape de sâni, câteva secunde au fost de ajuns.

De atunci umblu prin spitale, după operații, tratamente. Am terminat postliceala de asistent medical, la FEG, visam să lucrez ca asistentă, încă sper că se va întâmpla, dar acum nu pot munci nicăieri … Am trecut și trec prin momente grele, nu îmi explic nici acum cum mi s-a întâmplat, nu doresc nimănui așa ceva”, a declarat Mădălina Gvinda, potrivit bzi.ro.

Mădălina Gvinda a fost rănită de oameni din cauza aspectului

„Au existat oameni care m-au făcut să mă simt prost, să mă simt altfel decât ei, însă am trecut peste tot, nu am de ales, nici nu îmi mai amintesc ce mi-au zis. Unii medici îmi spuneau că nu o să-mi mai crească părul niciodată, dar totuși mi-a crescut”, a povestit tânăra.

Familia Mădălinei a făcut eforturi pentru a o ajuta să se întrețină și pentru a fi operată, dar cu toate acestea cheltuielile sunt din ce în ce mai greu de suportat.

„Până acum am făcut cinci operații. Părinții și sora mă ajută, ne ajutăm toți, eu mai stau și cu copiii surorii, dar cheltuielile sunt mari. Trebuie să fac kineto-fizioterapie, să-mi găsesc și medic, o ședință cu laser costă 400 de euro”, a mai spus Mădălina Gvinda pentru sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)
19:20 - Când va naște Cristina Cioran și în ce relație e cu tatăl copilului: „Comunicăm doar prin terți. Avem niște oameni prin care luăm legătura”