Claire Le Moigne, agent de turism, a dezvăluit trucul de călătorie la care ar trebui să apeleze toți cei care merg în vacanțe. Îți salvează timp și spațiu!
Cu o experiență de 35 de ani ca agent de turism și peste 6.000 de vacanțe, Claire Le Moigne a mărturisit că unul dintre cele mai utile sfaturi pe care le poate da este împachetarea hainelor folosind metoda bundle.
„Îmi rulez întotdeauna hainele pentru a evita cutele și pentru a economisi și spațiu. Dacă ai nevoie de o compresie suplimentară, poți să încerci metoda bundle, în care împachetezi obiectele mai mari în jurul celor mai mici”, a declarat femeia.
Mai mult, nu este nevoie să luam gel de duș sau șampon cu noi: „În majoritatea destinațiilor găsești să cumperi șampon și gel de duș, deci nu e nevoie să iei întregul dulap cu tine”, a mai spus Claire.
Claire, agent de turism, mai spune că vom salva mult timp dacă planificăm de acasă, și din timp, ținutele, conform Click.
„Înainte să pui hainele în valiză, planifică ce poți purta în fiecare combinație și probează-le. Fă o poză rapidă și vei putea să-ți amintești precis ce opțiuni ai”, explică Claire.
„De obicei fac asta cu două săptămâni înainte de împachetat, pentru a fi pregătită și pentru ținutele de seară. Las întotdeauna suficient loc pentru pantofi! Este și o idee bună să împachetezi haine care se pot combina între ele. De exemplu, trei bluze diferite care se potrivesc cu două perechi de pantaloni scurți”, mai spune aceasta.